vineri, 10 iunie 2011

Seria Amurg
Amurg,Lună nouă,Eclipsă,Zori de zi
De Stephenie Meyer


Stephenie Meyer (născută Morgan, la 24 decembrie 1973) este autoare americană de romane fantastice.Aceasta susține că ideea ciclului "Amurg" i-a venit în somn, pe 2 iunie 2003. Transcrierea visului constituie acum capitolul treisprezece al primei cărți din serie. Romanului "Amurg" i-au urmat: "Luna nouă", publicat în America în august 2006; "Eclipsa", publicat în America în august 2007; și "Zori de zi", publicat în State pe 2 august 2008. Stephenie Meyer spunea, cu ocazia lansării, că vor fi mai mult de patru volume, cu rezerva că narațiunea s-ar putea schimba. Într-adevăr, primele douăsprezece capitole din "Midnight Sun" (povestea întâmplărilor din Amurg din perspectiva lui Edward Cullen, personaj al ciclului), pot fi citite în engleză pe site-ul oficial al autoarei.
"Amurg" este o serie de cărți fantastice (despre vampiri) pentru tineri, scrisă de autoarea Stephenie Meyer, serie ce urmărește aventurile adolescentei Isabella „Bella” Swan, a cărei viață se schimbă total din momentul în care se mută în ploiosul și aparent banalul orășel Forks, ca să locuiască cu tatăl ei.
Seria relatează povestea de iubire dintre Bella și vampirul Edward Cullen și este narată în principal din punctul de vedere al Bellei. Epilogul romanului "Eclipsa" și un volum din cartea "Zori de zi" sunt narate din perspectiva lui Jacob Black, cel mai bun prieten al eroinei.
Autoarea a intenționat să lanseze și Midnight Sun, care ar fi fost o repovestire a întâmplărilor din "Amurg" din perspectiva lui Edward Cullen, însă ideea a fost, cel puțin pentru moment, abandonată din cauza apariției ilegale pe web a douăsprezece capitole din manuscris.
Seria "Amurg" a fost tradusă în 37 de limbi diferite și a vândut peste 40 de milioane de copii în lumea întreagă.

Amurg
Bella Swan se mută din insoritul Phoenix în înnoratul Forks, Washington ca să locuiască cu tatăl ei, Charlie. Ea decide acest lucru pentru ca mama sa,Renée, să poată călători cu soțul ei, Phil, care joacă într-o ligă minoră de baseball. Din prima zi la noua școală, atenția ei este atrasă de copiii adoptivi ai doctorului Cullen, în special de Edward, cel mai mic dintre ei. Bella ajunge la concluzia că Edward și familia sa sunt vampiri, dar acest lucru nu poate stopa atracția pe care o simt unul față de celălalt. Ulterior, ea află chiar de la Edward că cei din familia Cullen au decis cu mult timp în urmă să se abțină de la sângele uman, apelând în schimb la sângele animalelor pentru a se hrăni. Când Bella devine ținta unui vampir sadic pe nume James (impreuna cu ceilalti nomazi - Victoria si Laurent), ea e nevoită să fugă din Forks. E aproape ucisă de James, dar Edward și familia sa o salvează și o ajută să se întoarcă cu bine acasă.

Lună nouă
Convins că pune în pericol tot timpul viața Bellei, Edward hotărăște să se despartă de ea și o anunță că el și familia lui se vor muta din Forks. Bella insistă să vină cu el, însă Edward îi spune că nu o mai iubește. Plecarea lui o aruncă pe Bella într-o depresie și o suferință profundă, din care nu izbutește să o scoată decât prietenia cu vârcolacul Jacob Black. Împreună cu tribul său, Jacob o protejează pe Bella de Victoria, iubita lui James, care e hotărâtă să își răzbune partenerul cu orice preț. Din cauza unei neînțelegeri, Edward crede că Bella a murit, și pleacă în Italia pentru a le cere vampirilor Volturi să îl omoare, însă este oprit la timp de Bella și de sora lui, Alice. Volturii cer ca Bella să fie transformată la rândul ei în vampir, amenințând că în mod contrar o vor ucide pentru a se asigura că secretele lor nu vor fi trădate. La final, Bella și Edward se împacă și familia Cullen se întoarce în Forks.

Eclipsă
Urmându-și planul de răzbunare, Victoria a creat o armată de vampiri nou-născuți în Seattle cu scopul de a înfrânge familia Cullen și a o ucide pe Bella. Familia Cullen și vârcolacii își reunesc forțele pentru a distruge armata Victoriei. Între timp, Bella se luptă cu confuzia provocată de iubirea pentru Edward și nou-descoperitele sentimente de dragoste pentru Jacob Black. După moartea Victoriei, Bella îl alege pe Edward și acceptă să se căsătorească cu el.

Zori de zi
Bella și Edward se căsătoresc, dar luna lor de miere este stricata atunci când Bella descoperă că este însărcinată. Deși sarcina îi pune viața în pericol, Bella refuză să renunțe la copil. Ea aproape că moare în timpul nașterii, dar Edward o injectează cu veninul său, transformând-o în vampir pentru a-i salva viața. Când Irina, un vampir din alt clan o vede pe Renesmee, fiica celor doi, crede în mod greșit că aceasta este un „copil nemuritor”, fapt ce ar încălca grav regulile lumii vampirilor, și pleacă să informeze clanul Volturi. Familia Cullen adună vampiri din toată lumea care să depună mărturie că fetița nu este un copil nemuritor și Volturii sunt nevoiți să plece. Bella, Reneesme și Edward vor trăi fericiți pentru totdeauna impreuna cu familia Cullen-restul vampirilor.

Pe parcursul celor patru romane se observa o mare schimbare a atitudinii scriitoarei,se maturizeaza si creeaza situatii mult mai complexe,o descriere a sentimentelor mult mai sugestiva. Au fost niste romane extraordinare, nu te poti opri din citit, te acapareaza cu totul, iar in timpul in care faci altceva in afara de a citi, te gandesti exclusiv la actiunea prezenta si viitoare a romanului !
Mi-a facut o deosebita placere sa citesc aceste romane, au fost foarte interesante, autoarea avand un punct de vedere inovator asupra acestor fiinte speciale, cum sunt vampirii.
Sunt niste carti usor de citit, care odata ce sunt luate in mana nu vor fi lasate sub nicio forma pana la terminarea lor, deoarece actiunea mentine suspansul pana la ultima pagina !

Autor:Şucu Theona

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu